APATRID

I.

Sunt un om fără patrie.
În sângele meu nu se mai răscoală
și nu mai respiră nici o țară
și nici un drum.
Nici un strămoș nu-și mai revendică
desele neisprăviri ale neistoriei sale.

Pentru locul în care stau eu
nu mai există așezare,
nu mai există cifre,
sunete sau culori
care să-l descrie
nici măcar cu relativă și insolentă fidelitate.
Arborii, pietrele, zilele
s-au prăvălit în neantul pestriț
al unor gângăveli de neînțeles.

II.

Nu sunt sigur dacă sunt viu
sau dacă am murit.
Trăiesc lăcuindu-mi pielea
și carnea și oasele
cu tot felul de vopsele inventate
de oameni pe care nu-i cunosc
și pe care nu i-am văzut niciodată.

Vopselele sunt de toate culorile
și conțin tot felul de lucruri:
numere, semne sau mașinării complicate.

Aici, fiecare cuvânt
rostit de gurile fraților mei
e aproximarea unei dureri
fără noimă
și fără de chip
care mă retează pe dinăuntru
adunându-se, adunându-se, adunându-se.

Aici, fiecare tăcere a fiului meu
e un reproș
care stoarce amarele semințe ale timpului
tranformându-le în viscere,
carne și neterminare.

Un ecou tăios ca o sabie străină
ce sfâșie o carne la fel de străină.

O otravă meticuloasă, latentă,
pentru care nu există
medicament sau remediu.

III.

Patria mea, drumurile mele
sunt ca un maidan steril
alcătuit din bolovanii imponderabili ai vieții,
pete de beznă plutind în derivă
peste ulceroasele ghene
ale unui trecut înlocuit de o memorie stearpă.

Pe întinderile ei
numai câinii domesticiți
de zeii geloși ai prezentului
își latră prea fericitele,
nemeritatele lor îmbuibări.

IV.

Toate drumurile patriei mele mele
s-au fărâmițat în slute,
neînsemnate silabe
trâmbițate de guri pentru care viața
nu-i decât o foame știrbă, absurdă,
cu neputință de ostoit.

În patria mea și-n drumurile mele
diminețile miros a slogan irezistibil,
un văl hidos
așternut peste neterminările
fostelor noastre veacuri.

V.

Ah, războiul care mă desparte
de îndepărtata, trista mea patrie
e războiul unui bătrân renegat
care așteaptă pe marginea
drumului său de cuvinte
ca punctele cardinale
să se strângă într-unul singur
îmbibându-și resturile înstrăinate ale vieții
cu o moarte izbăvitoare și dulce.

Sunt un pribeag fără drumuri și patrie,
derizoriu,
care-și pregătește în tăcere
răsăritul nedefinit al uitării
și surparea
pe care jumătățile de măsură
o vor dezgropa la capătul timpului.

Sunt un om care lăsă în urmă o țară
alcătuită din granițe
care nasc mereu alte granițe
și care nu mai separă nimic
decât granițele de granițe
grohotișurile de grohotișuri
și străinătățile de străinătăți.


Be the first to comment “APATRID”