Bolile (fragment din ULTIMATUM ÎNAINTEA INFERNULUI)

Omenirea se află azi la o răscruce de drumuri care nu seamănă cu nici o altă răscruce de dinainte: într-o parte este drumul care poate duce spre evitarea dezastrului, iar în cealaltă parte este dezastrul însuși, drumul spre Infern, spre Neant, spre extincție! Cei care își imaginează că există o a treia cale, un al treilea drum, bazat pe compromisul dintre cele două drumuri, sunt niște naivi. Niciodată de-a lungul istoriei sale, omenirea nu a fost atât de aproape de extincție ca acum. În veacul în care am pășit nu demult, se va vedea dacă specia umană și-a greșit sau nu destinul. Dacă l-a greșit, va dispărea. Iar această dispariție poate surveni ORICÂND, în orice moment. Planeta noastră va rămâne un simplu corp ceresc, care se învârte solitar în jurul unui soare pierdut în imensitatea unei galaxii oarecare din Univers.

Nu trebuie să fii inteligent ca să vezi semnele Infernului. Într-un singur secol, planeta a pierdut 70-80% din pădurile sale. Deșertizarea a devenit un fenomen general, care afectează părți din ce în ce mai întinse de pe glob. Ecosistemul planetar este otrăvit de chimicale și reziduri. Gradul de poluare este mai ridicat ca oricând.  Ritmul de dispariție a speciilor este halucinant: două specii de animale dispar zilnic de pe planetă. Omenirea consumă azi resursele a 1,5 Pământuri. Dacă nivelul de trai ar fi similar cu cel al Germaniei, am avea nevoie de resursele a 4,5 Terra, pentru a ne satisface foamea de bunuri materiale. Războiul din Iraq a provocat, pe lângă pierderile de vieți omenești, dezechilibre ecologice despre care nimeni nu vorbește decât în șoaptă. Un război de proporții epice ar însemna, pe lângă milioane, poate miliarde de morți, o creștere a nivelului de poluare fără precedent: ecosistemul planetar ar intra în curbă ascendentă și din ce în ce mai accelerată a distrugerii, o curbă de neimaginat, și nici un efort de stopare a acestui fenomen nu va mai fi posibil.

Suntem singura specie de pe Pământ care produce pretutindeni dezechilibre. Ni s-a dat cea mai frumoasă planetă în administrare, iar noi am administrat-o cât se poate de prost. Ne-am împărțit în națiuni, în grupuri de interese, în religii, în caste, în doctrine politice, în familii, în clanuri, în proprietari, etc., uitând că de fapt, avem o ascendență comună și că, mai înainte de a fi diferiți, suntem cât se poate de asemănători. Am sădit în mintea noastră prejudecăți și 95% dintre lucrurile în care credem azi cu tărie nu sunt altceva decât niște minciuni frumos împachetate, instrumente nocive ale manipulării. Aceste minciuni le sădim în continuare în mintea copiilor noștri, condamnându-i la nebunie și disperare. Am inventat sisteme religioase diferite și am ucis în numele unor dumnezei fictivi sute de milioane de ființe, mai mult sau mai puțin vinovate. Marile religii, odată instituționalizate, au devenit brutale instrumente de opresiune, iar noi am îmbrățișat cu fervoare aceste instrumente și ne-am proclamat posesori unici ai adevărului, uitând că, dacă există un posesor al adevărului, acesta nu poate fi decât Dumnezeu. În ipoteza că El există. A ști totul înseamnă a fi totul. Or, așa ceva, nu îi este dat unui om să fie!

Nu am venit pe lume ca să fim stăpâni sau sclavi, ca să muncim sau să lenevim, ca să ucidem, să consumăm, să producem, să aruncăm, să risipim și să distrugem. Am venit pe lume ca să evoluăm spiritual. Am transformat munca în obligație, uitând că ea este doar o necesitate naturală. Am ajuns să disprețuim, să refuzăm și să urâm spiritul, uitând că spiritul este cel care crează valori și că fiecare om este înzestrat cu spirit, după cum fiecare om e înzestrat cu mâini, picioare, urechi sau gură. Am uitat că aventura noastră a început în urmă cu milenii, atunci când un poet orb și solitar a stat pe malul unei mări și a compus Iliada și Odiseea. Fără Homer nu ar fi fost posibilă gândirea presocraticilor, nu ar fi fost posibilă matematica, nu ar fi fost posibilă tehnica. Fără Homer nu ar fi fost posibil automobilul în care ne purtăm azi dosurile. Dar Homer ne-a spus un singur lucru: posesiunea este cel mai terifiant inamic al omenescului! L-am uitat pe poetul orb, după cum i-am uitat pe toți acei mari bărbați, pe toți acei mari războinici ai spiritului care ne-au avertizat că mergem pe un drum greșit și care au murit pentru ca noi să putem alege libertatea în locul sclaviei. Iar azi am ajuns să-i asasinăm pe toți cei care ne spun să trăim în pace și să ne iubim. Îl venerăm pe Achile, ucigașul perfect, în timp ce-l uităm pe Hector, cel care și-a înfruntat destinul la porțile Troiei, cu un curaj de care nici măcar zeii nu sunt capabili.

Am construit cel mai prost sistem economic posibil, bazat pe competiție, profit și acumulare, uitând că de fapt, economia ar trebui să fie un mecanism bazat pe simpla necesitate. Vârâm în mintea fragedă a copiilor noștri tot felul de prejudecăți, care le limitează libertatea și îi transformă iremediabil în imbecili hipnotizați de posesiune, plăceri și ură. Oricine nu este ca noi este ostracizat. Am edificat o societate „modernă” de psihopați, isterici și frustrați. Templul nostru este azi supermarketul, dumnezeul nostru este raftul plin cu produse de consum. Am împărțit lumea în îmbuibați, sclavi și muritori de foame. Am împărțit-o în incluși și excluși. Munca repetitivă ne-a imbecilizat, ne-a făcut să confundăm geniul cu talentul, arta adevărată cu arta de consum, concertul de orgă cu showul sau entertainmentul. Ne-am uitat înțelepții, i-am dat la o parte pe marii oameni de spirit, dar i-am glorificat pe marii asasini ai istoriei. Ne uităm extaziați la un pistol sau o pușcă cu lunetă și cu dispreț la o carte. Am transformat istoria într-o simplă succesiune de cifre și evenimente, uitând că ea, istoria, ar trebui să fie adevărata mamă a înțelepciunii. Am devenit atât de trufași, încât am interzis până și plantele, cu toate că ele au fost în lume înaintea noastră. Am interzis folosirea lor, uitând că bolile și remediul bolilor cresc alături din zorii vieții și că nimeni nu are dreptul să interzică unui om utilizarea unei plante așa cum crede el de cuvință, fie și numai pentru banalul motiv că tot ceea ce a fost dat de la începuturi a fost dat tuturor, nu numai unora.

Am uitat că inteligența înflorește alături de prostie. Un mare spirit, în preajma căruia am avut norocul să cresc și care a ales cu bună știință anonimatul, pentru că disprețuia în egală măsură bogăția și mizeria, gloria și anonimatul, sclavia și puterea, mi-a spus odată că unde este o căruță de minte este și un vagon de prostie, iar unde este un vagon de minte, este și o garnitură de vagoane de prostie. Totul e ca mintea să controloze prostia, nu invers. Noi am lăsat prostia să ne invadeze mințile, crezând că deșteptăciunea nu poate fi maculată de prostie și uitând că vanitatea, trufia, dorința de posesiune sunt armele cele mai eficiente ale prostiei omenești, dar și ale manipulării.

Fiecare se crede mai deștept, mai bun și mai frumos decât celălalt. Am uitat că există un inconștient colectiv și că suntem legați prin firele invizibile ale spiritului. Nimeni nu este singur. Toți suntem conectați. Totuși, noi ne comportăm ca și cum am fi singuri, ca și cum numai noi am conta. John Donne a spus negru pe alb: “Nici un om nu este o insulă, de sine stătătoare… Moartea oricarui om mă vlăguieşte, pentru că eu sunt parte a omenirii… de aceea nu căuta niciodată să afli pentru cine bat clopotele… pentru tine bat”. Noi am uitat sau am ignorat cu bună știință acest avertisment crâncen. Am glorificat uciderea în numele unor false valori, am ridicat-o la rang de politică de stat. Am inventat premii pentru ceva de nu poate fi premiat. Pentru noi, Obama este mai important decât Socrate. Prețuim mai mult un BMW decât Toccata și Fuga în Re minor. Am transformat minciuna și înșelătoria în virtuți și ne-am crescut copiii în valorile murdare ale supraviețurii. Am înființat tot felul de asociații care își propuneau să salveze lumea, dar asociațiile au devenit instrumente ale nenorocirii și distrugerii. Ne facem un titlu de glorie din a proteja cățeii de maidan, în timp ce nu mișcăm un deget pentru a salva alte specii pe cale de dispariție sau pentru cei care suferă în imediata noastră vecinătate. Am transformat medicina, cea mai nobilă dintre științe, într-un mecanism infernal destinat profitului și îmbolnăvirii instituționale. Îi învățăm pe copii că un medicament sintetizat chimic vindecă mai bine decât o plantă, ignorând cu bună știință un adevăr elementar al vieții, anume că nu există boală pe care natura să nu o poată învinge. Jurăm credință și loialitate veșnică fraților noștri, dar îi trădăm imediat ce ni se oferă un pumn de arginți. Declarăm sus și tare că ne iubim copiii, dar suntem capabili să ucidem oricând copiii altora doar pentru a asigura progeniturilor noastre un loc mai bun în societate și o avere mai mare. O femeie care se culcă cu bărbați diferiți e taxată drept curvă, în timp ce unul care fură, minte și adună miliarde provocând numai nefericire e respectat și adulat. Am construit un sistem de învățământ care retează orice urmă de libertate, care schilodește conștiințe și care produce pe bandă rulantă imbecili inteligenți, destinați unei eterne sclavii robotizate, cu mintea îmbâcsită de prejudecăți și false cutume. Am declarat proprietatea ca fiind sediul libertății în corpul social, uitând că libertatea nu poate fi cuantificată. Am instituit profitul ca și criteriu unic de performanță, iar asta ne-a corupt sufletele și a făcut ca lăcomia să devină motorul universal al vieții.

De fapt, ne-am uitat scopul. Suntem greșiți. Ni s-a dat putința de a alege, dar am ales greșit. Einstein ne-a avertizat că o problemă nu poate fi rezolvată cu același tip de gândire care a generat problema, dar noi ne încăpățânăm a crede o putem rezolva și așa. Suntem deja în anticamera Infernului și nu vedem asta. Ne lăsam amăgiți și fermecați de ceea ce vedem. Anticamera Infernului este presărată cu obiecte care ne iau ochii și care ne fură mințile. Iar când inevitabilul sfârșit va veni peste noi și nu va cruța pe nimeni, când îi va lovi fără discernământ pe toți, pe bogați și săraci, pe puternici și slabi, pe ucigași și pe victime, ne vom întreba: unde am greșit? Neantul nu are răspunsuri. Este numai neant și atât. E nimic.


Be the first to comment “Bolile (fragment din ULTIMATUM ÎNAINTEA INFERNULUI)”